Nicolae Bănicioiu a fost martor la accident și a acordat victimelor primul ajutor
Ministrul tineretului și sportului, Nicolae Bănicioiu, a făcut ieri o vizită scurtă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde este internată fetița care a supraviețuit accidentului auto petrecut pe 5 aprilie în localitatea Limpeziș (județul Brașov). Șeful sportului a fost martor la evenimentul rutier și a acordat primul ajutor celor două surori acroșate de un TIR în zona unei treceri de pietoni. Una dintre fetițe, în vârstă de 16 ani, a decedat în aceeași zi la Spitalul Județean Buzău, iar cealaltă a fost transportată la București, cu un elicopter SMURD. Bănicioiu a fost însoțit de soția sa, Mihaela.
„Important este că fata se simte mult mai bine decât s-ar fi așteptat medicii. S-a recuperat miraculos. A început să vorbească, este conștientă și probabil că va fi externată în 5-7 zile”, a declarat Bănicioiu pentru ProSport. Loredana Ion, micuța accidentată, are 11 ani și deocamdată nu-și aduce aminte de accident și nici nu știe că sora sa a murit. Ministrul TS a fost singura persoană care a vizitat-o. „Am înțeles că provine dintr-o familie foarte amărâtă. Nu are tată, iar mama ei nu a avut bani să vină să o viziteze. Sper să aibă de acum încolo o viață mai bună, pentru că am înțeles că este o fată care învață bine”, a mai declarat Bănicioiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER